Se întâmplă câteodată ca viața să aibă gust amar. Ca inima să ne fie ciobită pe alocuri și în încercarea noastră  de a o vindeca, sa o îngropăm. Exersăm detașarea și lipsa participării având siguranța că astfel ne vindecăm, că astfel, depărtându-ne de cauze, uităm trădarea, uităm dezamăgirea, mergem mai departe și ne vindecăm.  În realitate nu este deloc așa. Foarte mulți oameni cred că răspunsurile la probleme le găsesc în exterior și nu doar că vor căuta cu înverșunare ceva ce nu există, ci o vor face și trăgând după ei un bagaj emoțional din ce în ce mai greu.  Partea proastă este că nici măcar nu conștientizează că fac lucrurile acestea.

Doamna Maria, 49 ani, elegantă, cu o blândețe în privire și în glas, a intrat la noi în cabinet și ne-a spus: toată viața mea am alergat după fericire, am făcut și compromisuri și degeaba, tot ce îmi doream era o familie. Am avut 4 căsnicii, toate eșuate. Parcă am fost blestemată. Ceea ce doamna Maria nu știa, este că la nivel subconștient, dumneaei ura bărbații. Deși poate i-a iubit, dumneaei căra o ură viscerală pentru bărbați, de când fusese abuzată în repetate rânduri la vârsta de 9 ani, care ură s-a mărit cu fiecare căsnicie terminată. Toată viața a fugit de acea amintire, însă pe cât de îngropată, pe atât de prezentă în viața dumneaei, generând comportamente care au adus-o în punctul de acum. Am lucrat cu ThetaHealing, am depistat programe, am vindecat trauma prin înlăturarea acestora, prin eliberarea resentimentelor, regretelor și respingerii, prin Vindecarea Sufletului Zdrobit și Cântecul inimii– terapii de vindecare emoțională profundă- și descărcarea de sentimente pozitive. Acum, doamna Maria își acceptă trecutul, este împăcată cu viața dumneaei și a învățat de ce și cum să ierte. A învățat că oricât ar ascunde sentimentele negative, experiențele traumatice, oricât ar fugi de ele, acestea revin din urmă, în forță și pe nepregătite.

Primul pas în vindecarea emoțională este conștientizarea faptului că răspunsurile nu pot veni decât din interiorul nostru, din sinele nostru. Al doilea pas este să căutăm, să săpăm, să ne facem curaj și să mergem înapoi acolo în momentul durerii și să îi găsim cauzele și urmările din subconștient. Iar al treilea pas este acceptarea, înțelegerea, integrarea lecțiilor învățate și iertarea.  Însă toate acestea trebuie puse în practică, nu doar gândite.