Regresia în vieți anterioare este unul dintre cele mai bune și eficiente instrumente de vindecare. Se întâmplă ca în viața noastră să avem reacții inexplicabile la anumite evenimente, să pară că se repetă situații cu același deznodământ nefericit, să fim legați de anumite locuri sau persoane, să ne simțim prinși în relații care ne fac rău și din care nu putem ieși. Toate aceste situații au legătură de cele mai multe ori cu viețile noastre anterioare și experiențele pe care le-am trăit.

În momentul în care ne naștem, primim un corp, pentru că sufletul este cel care are un corp și  nu corpul are un suflet. Acel suflet care revine aici pe Pământ, vine cu o memorie afectivă, vine cu o cunoaștere, vine cu lecții de învățat și lecții deja învățate, toate acestea cu scopul de a evolua spiritual. Așa cum sufletul nostru dispune de înțelepciune, de multe ori mai multă decât cea pe care o accesăm, are și amintiri legate de situații neplăcute, de morți subite, de greșeli care au schimbat vieți, vine cu cicatrici, cu vină, cu regrete, cu jurăminte și cu răni de care nu suntem conștienți. Toate acestea sunt forme de energie, pe care le cărăm cu noi și fac parte din noi, care ne influențează comportamentul, deciziile, motivația, fără ca măcar să realizăm, având ca efect faptul că atragem aceeași formă de energie, câtă vreme conținem energia lor.

Prin regresie, ne reîntoarcem în timp și retrăim viața aceea cea mai relevantă pentru momentul actual, pentru problema pe care dorim să o rezolvăm, pentru răspunsurile pe care  dorim să le aflăm. Practic, vindecăm trecutul ca să putem vindeca prezentul.

Cum are loc această vindecare?

Vindecarea este practic conștientizarea situaților, recunoașterea tiparelor și eliberarea emoțiilor, energiilor, curățarea sufletului de energiile care nu ne mai folosesc. Îndepărtând aceste conflicte, emoții și energii, vom stopa crearea situațiilor care să conțină aceste emoții. Câteodată vindecarea este imediată și dramatică sau se poate face treptat și observabilă în timp.