Deținem controlul greutății corpului nostru, atunci când deținem controlul asupra programelor din subconștient din această zonă. Fie că te îngrași fără să înțelegi cauza sau mănânci compulsiv, fie că nu poți pune kilograme în plus sau că mâncarea este respinsă de către corpul tău, toate acestea sunt urmări ale unor programe din subconștient pe care corpul le-a adoptat în urma unor experiențe.

Greutatea corporală este doar o consecință, cauza este o emoție sau o frică. Multe persoane se îngrașă din iubire sau loialitate. Da, exact. Atunci când intră într-o relație, multe persoane se îngrașă. De ce? Păi din cauza programelor ca „Dacă mă îngraș, alți bărbați mă vor respinge”, „Dacă eliberez kilograme în plus, îmi voi înșela partenerul”. De asemenea, oamenii se pot îngrășa și din frica de a suferi: „Dacă sunt gras, evit relațiile, implicit să sufăr” sau pot slabi excesiv sau îngrășa foarte mult din programe ca „Partenerul mă vrea slab/gras” sau „Oamenii frumoși sunt proști/superficiali”.

Corpul nostru este un templu pentru sufletul nostru, este o reflexie a armoniei sau a lipsei acesteia din noi. Primul pas este iubirea față de noi, să ne iubim așa cum suntem, pentru că urându-ne pierdem controlul asupra noastră. Apoi, înlăturăm cu ThetaHealing programele care ne împiedică să pierdem sau să câștigăm în greutate, pentru că aceleași programe, pe termen lung ne readuc la nivelul de greutate la care noi suntem programați, chiar dacă avem episoade în care am reușit să înlăturăm sau să punem kilograme. Următorul pas este „reprogramarea” noastră, aceasta însemnând program al meselor și educație în ceea ce privește alimentația, apoi creșterea motivației de a face sport și accelerarea metabolismului prin hipnoză.