Eşti pe malul mării şi urmăreşti un superb apus, dar, în loc să îţi laşi sufletul să se umple de frumos, iar gândurile să se plimbe pe valurile pe care alunecă agale razele de soare, un fulger îţi străbate mintea – „Ce fac cu problema X”?

Eşti alături de persoana cea mai dragă şi fără să vrei în tine se naşte teama că o vei pierde. Şi toată frumuseţea momentului s-a dus, iar gândurile negre te năpădesc.

Mâna sus cine a trăit aşa ceva. Hai, nu vă sfiiţi, că nu e nicio ruşine să recunoaştem asta.

Suntem mulţi care am trecut prin asta. 🙂

Poartă chiar un nume – cherofobia sau teama de a fi fericit.

La limită, este o boală şi de cele mai multe ori apare ca un sindrom de stres posttraumatic. Mai exact apare după o relaţie traumatizantă. Supravieţuitorii unor astfel de relaţii (prefer termenul ăsta decât cel de victimă) rămân în subconştient cu gândul că ei au fost de vină pentru abuzurile suferite şi, prin urmar, nu merită să fie fericiţi. Dar formele mai uşoare ale acestei se întâlnesc în viaţa de zi cu zi şi în cazul celor care nu au trecut neapărat prin abuzuri fizice sau emoţionale.

Cherofobia are rădăcini în antichitate. Când generalii romani intrau în triumf în Roma, în spatele lor era un sclav care le şoptea la ureche „Memento mori”- „Aminteşte-ţi că ai să mori”. Făceau asta pentru ca zeii să nu devină geloşi pe respectivul general ovaţionat de o întreagă cetate şi să nu se răzbune pe el. Cam aşa reacţionăm şi noi de cele mai multe ori.

Ne este teamă să fim fericiţi pentru că în subconştientul nostru credem că soarta se va răzbuna pe noi pentru asta. Numai că uităm un singur lucru. Soarta ne-o facem noi. Destinul e drept că nu, dar soarta da. Şi dacă nu este vorba despre o ieşire dintr-o traumă, caz în care este nevoie de un sprijin profesionist, atunci lucrurile sunt destul de simple.

Este pur şi simplu decizia ta de a fi fericit, iar soarta nu se va răzbuna pe tine. Doar tu îţi poţi face răul ăsta, aşa cum tu îţi poţi face şi binele.

Rămâne să alegi. 🙂